vocile

Text: Vocea de sete suna repede si subtire si se numeste voce insetila.
Vocea de foame suna gros ca a lui Goofy si se numeste voce infomemoasa.
Sfarsit. Nota: 10.

Anunțuri

eu o veghez pe mami

Eu o veghez pe mami
In doua variante,
in cuvinte si in miscari
Te iubesc, mami, in veghere
Veghind
Varianta 1:
Veghez, mami, cu mana inspre tine
Veghez, mami
Veghez, mami
Veghez, mami
Veghez, mami
Varianta 2:
Te iubesc, veghez
Te iubesc, veghez
Te iubesc, veghez
Te iubesc, veghez.

in limba veronicheza

Constructia unui castel de nisip este, ca orice alta activitate libera, prilej de inventii si inovatii. Astfel, nisipul care se foloseste pentru castel se numeste „niausi”. Niausi este tot un nisip, dar mai ud.

Un alt element nou de limbaj este „joisticul”. Cel mai probabil a auzit de undeva de joystick, poate de prin desene animate (noi inca nu i-am explicat), dar evident ca functiunea lui precum si felul in care se scrie reprezinta noutatea proprie si personala a Veronicai.

Joisticul este o piatra de soclu pentru castel. Am facut un soclu la castel din joisticuri si am facut si un Mickey din joisticuri.
Ca de obicei cand inventeaza un cuvant, il repeta de foarte multe ori, razand si cantandu-l, cu o buna dispozitie fantastica. Ieri, timp de cel putin doua ore pe plaja, a vorbit, a povestit, a cantat si a frematat de placerea acestei mici inventii, repetand la nesfarsit fraze care sa contina noile cuvinte. Si parca nu atat inventia in sine este speciala, cat aceasta stare de incantare, de pasiune a creatiei care mi se pare a fi adevaratul spectacol. Faptul ca, motivata de ideile ei, are tot mai mult chef si forta sa-si duca la bun sfarsit „proiectele”. Ieri alerga de colo pana colo in jurul constructiilor ei de pe plaja, cautand pietre (joisticuri) de anumite forme si marimi, care sa se potriveasca cu ceea ce avea in minte si monologa permanent: Cand Vera a calcat pe Mickey din joisticuri, Mickey a spus: Au, ma doare, ma doare! Chiar daca joisticurile nu vorbesc, ne-am imaginat ca de data asta au vorbit.

Iar intonatia ei este, pe cat de jucausa, pe atat de pedanta si afectata, ca a unui profesor explicand cu pasiune ceva ce numai el stie, pentru a lumina mintile auditoriului prin dezvaluirea unui secret minunat. Are exact mina unui om care ofera omenirii cheia de iesire din intuneric, un aer conspirativ, dublat de fericirea de a impartasi cu noi ceea ce stie, ceea ce inventeaza, lucrurile carora ea le naste sensuri noi si revolutionare. O face si cu seriozitate, caci nu o poti rupe dintr-un astfel de context creativ, dar si in gluma, razand in hohote si asezandu-si majoritatea cuvintelor in melodii ale bucuriei interioare.

Interesant mi se mai pare ca nu uita aceste cuvinte si le foloseste ulterior in limbajul comun, cand este cu noi acasa. De pilda imi zice uneori lucruri pe care le-a inventat in urma cu mai bine de un an: „mami, acum sunt libercioasa!” ceea ce inseamna ca s-a linistit, s-a oprit din plans sau si-a rezolvat o problema nelinistitoare. Sau „mami, asta a fost K.KOKA (capacoca)”, adica atunci cand plange fara sa aiba un motiv clar.
Clipa in care rosteste aceste cuvinte atat de ale ei garanteaza o linistire imediata, sunetele lor inveselind-o si alungand supararea. Dar supararea (vorba „textului”) vine iar daca cineva, in dialog cu ea, greseste cumva intelesurile sau forma vorbelor ei.