Veronica sau sindromul cu metafora

Acum vreo doua zile am fost cu totii la noul nostru loc de art-terapie. Toata lumea ar spune ca se afla la parterul unui bloc pe langa Hotel Marriott, ca reper suprem. Asa este, cand avem nevoie sa ne orientam in topografia pamanteasca. Pe o harta afectiva insa, spatiul se afla intr-o minunata proximitate divina. Te afunzi intr-unul dintre fotoliile cabinetului si, la nici zece metri de fereastra enorma, vezi biserica Spirea Noua, frumoasa, calma, zugravita in liniste alba si in speranta.

Am discutat vreo ora jumate cu Ana Mintici. Anamneza, intrebari, raspunsuri, in timp ce Vera se juca in alta camera cu Laura. Multe lucruri din trecutul (si prezentul) Veronicai descriu intr-adevar sindromul Asperger ca la carte. Totusi, aceasta metaforizare a vietii cu care Vera opereaza in creatiile ei a nedumerit-o putin pe Ana. E un pic ciudat, a zis. Aspergerii nu inteleg metafora. Nu fiti atat de siguri ca este vorba de acest sindrom… Cine stie, asa cum la un moment dat (in ’44) cineva a descris si a dat nume unui ansamblu de caracteristici aflat la intersectia dintre autism si normalitate… la fel pot aparea in viitor si intre aceste paliere alte sindroame, alte caracteristici, alte denumiri.

„Sindromul Veronica” a glumit Tom si am zambit cu totii.

Anunțuri

3 gânduri despre „Veronica sau sindromul cu metafora

  1. tataia Petrica spune:

    „Sindromul Veronica” este sindromul unei copilarii fericite pe care eu as fi vrut sa -l am.Intuiesc viitorul personalitatii ei si il vad printre conducatorii pe care astazi am vrea sa-i avem in Romania.

  2. Mihaela Luca spune:

    In realitate sunt extreme in sindromul Asperger: unii folosesc metafora chiar prea mult, altii nu o accepta! Uneori imi e mie greu sa inteleg metaforele lor…Numai bine! 🙂

    • Ana spune:

      Adevarat? recunosc ca acest lucru nu-l stiam, Mihaela, credeam ca exista numai extrema lipsei de metafora. Multumesc.
      Niciodata nu ajung sa citesc totul, sa aflu totul, sa inteleg totul despre lucrurile astea. Mi se pare un univers atat de complex acest sindrom, cum de altfel este orice alta tulburare de comportament sau personalitate… Dar ceea ce facem noi (parintii ei) -inafara de a o cunoste permanent, de a o ajuta efectiv cu terapie si cu tot – este sa privim totul pozitiv, cu curaj, cu incredere, ba chiar cu placere, observand mai ales ceea ce este bun in identitatea ei. Si, daca noi ne facem treaba cat putem de bine, lasandu-L in acelasi timp si pe Dumnezeu sa-si faca treaba Lui (acceptand unele lucruri, fara angoasa) cred ca vom reusi sa ne tinem departe de descurajari si sa o conducem pe Vera catre echilibru.
      Inca o data, multumesc. Am citit cu interes si articolele din august de pe blogul tau, imi face reala placere sa „navighez” pe-acolo 🙂
      Toate cele bune si tie!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s