bun venit, toamna

Las in urma aceasta vara, zambindu-i cu o fericire deplina, cu recunostinta si implinire. A fost o vacanta de necuprins in cuvinte, un timp in care am simtit-o pe Vera crescand, exprimandu-se prin creatiile ei cu pasiune si inteligenta, in „cantitati industriale de inventivitate”, cum zice nasa ei de botez, Ligia.
I-am auzit fiecare bataie de inima, fiecare respiratie, am trait odata cu ea toate versurile, toate textele, desenele si deghizarile ei; a fost vara in care a luat nastere atelierul de creatie din balconul nostru, care in scurt timp a devenit „locuinta” ei preferata. Vara in care am gasit un cabinet de art-terapie mai mult decat compatibil cu personalitatea ei si o terapeuta de o finete formidabila. Vara in care mi-am trait fericirea de a fi cu fetita mea, asa cum poate n-am stiut niciodata sa-mi traiesc alte fericiri. Cu totul, cu tot ce sunt.

Si vad roadele, simt realmente progresele Veronicai in ceea ce priveste raportarea ei la lume si viata, la relatii, la reguli, la sentimentele si dorintele altora. De multe ori nici nu imi vine sa cred ca am trait acele lungi perioade de angoasa si de concentrare inlacrimata, pe marginea deznadejdii, cand vedeam ce „diferita” este si, prin aceasta, deranjanta pentru grupurile prin care incercam sa o integrez. Sunt convinsa ca, inafara de terapiile si permanenta noastra concentrare de a o echilibra (prin jocuri, piese de teatru, extra-hiper-explicatii, etc) – este si varsta ei care „vorbeste” din ce in ce mai mult. De cand era foarte mica, reactiile la cuvintele noastre si la viata in general au fost descrise de logica, ratiune si sensibilitate, insa acum reuseste sa le gestioneze mult mai bine, sa reziste, sa nu se lase prada nelinistii si plansului atat de usor.

Stiu ca eforturile nu se termina aici. Nimic nu se termina, dar totul incepe mereu intr-o nota atat de plina de speranta si optimism! Vera este o fetita foarte puternica, ea se descurca minunat cu orice nou demers terapeutic, cu orice provocare; noi insa suntem cei care trebuie sa muncim mai mult decat ea, pentru a putea ajunge la justetea caracterului ei, la bunul simt si la frumusetea personalitatii ei, la bunatatea ei, la generozitatea ei proaspata, nemarginita.
Ma emotioneaza acest inceput de toamna prin evolutia Veronicai dar si prin propria mea schimbare, caci asa cum am mai spus, am dobandit (prin eforturi constante, prin emotii si truda, prin zambete si lacrimi) puterea de a fi, de a ramane fericita. Ceea ce echilibreaza intr-un mod divin toata acea prima parte a vietii mele, despre care nu cred ca voi mai vorbi vreodata de rau, pentru ca stiu acum in modul cel mai limpede ca tot raul a avut un rost profund si ca, prin toata acea suferinta, Dumnezeu mi-a daruit sansa de a lupta si de a merita ceea ce traiesc azi.

Luni vom merge sa o inscriem la scoala, asa se face acum, cu un an inainte, sa nu pierdem locul – cu atat mai mult cu cat am gasit o scoala minunata si invatatorul perfect (din nou, o mana divina a lucrat)… Dar despre toate acestea, la timpul potrivit.
Tot luni, incepem si gradinita, ceea ce deschide inaintea noastra poarta unei alte etape. Vera merge, ca o adevarata sagetatoare, inainte cu curaj inspre orice noua provocare, in timp ce eu ma retrag un timp in cochilia de rac, pentru a mai visa putin, cu ochii deschisi si cu nostalgie, la minunata vacanta care se termina. Si pe care am iubit-o!

Anunțuri

2 gânduri despre „bun venit, toamna

  1. Breeze spune:

    Dear Ana,

    I ‘m so happy for you, Tom and Veronica.
    Can’t follow everyting but understand some of the content.

    Leo *_*

  2. Ana spune:

    to be happy for someone’s happiness is a rare quality
    Thank you very much Leo!
    I am charmed by your kindness.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s