Astazi e ziua Veronicai

Pagina 1:
Cand e ziua ta de nastere
Asa primesti si-o crestere
Atunci cand faci o poezie
Nu poti rezista la zambire.

Pagina 2:
De ziua mea primesc cadouri
Eu sunt Veronica, Veronica
Simona, Simona
Tomescu, Tomescu.

Pagina 3:
Haide, haide acuma
Daca va veni mama
O sa-mi spuna ce data e azi,
Uite-o pe mama, Ana Tomescu!

Pagina 4:
Scumpa lui mama,
Iubita lui mama
Astazi e 30 noiembrie
Si maine e 1 decembrie.

Pagina 5:
Uite, uite cine vine!
Vine cineva sau nu vine nimeni?
Sau vad pe cineva venind pe scara?
Sau?… Sau?… Sau… cine e?

Pagina 6:
Astazi eu am implinit 6 ani
Sa punem o lumanare cu 6 pe tort
Priviti-o, va aparea in pagina 7
Haide-acuma sa vedem daca voi locui intr-un cort.

Pagina 7:
Asta este lumanarea
Cu Mickey care tine un 6
Haide, fa numaratoarea!
Doar daca vrei, fa numararea.

Crucea se poarta pe piele

De obicei, duminica dimineata mergem la terapia de grup. La ora cand clopotele bat intru slava lui Dumnezeu, noi ne strangem la cabinetul transformarilor noastre, asezandu-ne cu speranta inimile de fluturi firavi in bratele de flori ale terapeutelor noastre.

Ieri, inaintea inceperii concrete a sedintei, copiii mai misunau inca printre parinti pe holul avidelor noastre asteptari. Eu purtam la gat o cruce destul de mare de metal asezata pe o alta cruce de lemn, un pandantiv destul de evident, in moda “rock” as spune.
Horia, baiatul acela extraordinar care (asa cum am mai povestit) are “problema” de a fi “prea destept” cu tot ceea ce decurge din acest “diagnostic grav”, se apropie de mine si imi zice cu hotarare, fixandu-ma direct in ochi de la o distanta de maxim 10 cm: “sa stiti ca crucea se poarta direct pe piele”. Si a continuat sa ma priveasca in ochi, apasat, fara pic de timiditate si cu un aer sigur pe el, ca un detinator al adevarurilor absolute.

Surprinsa, i-am zis: nu stiu daca intotdeauna este valabil cum spui tu… daca aceasta cruce este atat de mare, probabil m-ar incomoda pe sub bluza… Dar el a dat din cap si am simtit ca nu l-am convins cu balbaiala mea.
– Dar Horia, poti sa-mi spui de unde stii tu acest lucru? am mai intrebat, un pic incurcata.
– Pur si simplu, stiu eu… a zis cu un fel de evlavie, ca si cum s-ar fi referit la o mare si sfanta taina la care nu toti muritorii ar avea acces.
Pe urma toti copiii au intrat in cabinet si ziua a decurs normal.

Numai ca aceasta intamplare nu a mai putut sa-mi iasa din minte. Am ramas gandindu-ma si intrebandu-ma constant ce sens ascunde oare mesajul unui copil care nu poate fi ignorat, un copil care nu spune lucruri comune, un copil care nu se prosteste aiurea niciodata caci si-asa are parca mult prea multe lucruri serioase de zis?! Un copil cu un coeficient de inteligenta 160, adica maxim. Un copil intelept care pare a fi gata oricand sa preia fraiele si sa conduca un grup, un proiect, o lume.

Ca sa inteleg mai bine, cand am ajuns acasa am facut un experiment. Am luat o cruciulita mica de argint si mi-am pus-o direct pe piele. Am stat asa neclintita, sa simt si sa-mi observ trairile, ca intr-un laborator al emotiilor. Crucea, rece si incomoda la inceput, s-a incalzit curand si a inceput sa-mi vorbeasca intr-o limba tacuta si adanca. In intimitate, acest simbol al patimilor christice pe drumul Golgotei m-a facut sa inchid ochii intr-o mica revelatie: da! Credinta, speranta si iubirea, cele 3 mari virtuti reprezentate artizanal in mica bijuterie, sunt intr-adevar valori pe care le simti intens si veritabil doar in interioritate, in tine insuti, “pe pielea ta”. Nu este nevoie sa arati lumii: iata, sunt credincios, port o cruce! Ci este suficient sa o porti, pur si simplu, in tacere, in taina, fara mandrie, cu modestie si smerenie. Sa faci lucruri concrete, nu sa arati celorlalti ca le faci, doar spre a-ti aduna admiratie si laude desarte. Sa fii credincios asumandu-ti crucea, nu sa vorbesti despre asta oamenilor, purtandu-ti “rastignirea” la vedere ca pe un trofeu al mantuirii tale. Isus Hristos Insusi si-a purtat crucea pe piele…

Si-am inteles cu emotie ca ai dreptate, Horia.
Voi, copiii nostri speciali, voi copiii pe care ar trebui sa va ascultam mult mai atenti… voi sunteti cei care deschideti portile grele catre infinit, voi ne aduceti cele mai bune solutii, voi aveti cele mai curajoase raspunsuri. Voi sunteti “calea, adevarul, viata”.

si unghiile au un Mos Craciun

In timp ce eu ii tai unghiile de la maini pe un mic prosopel, ea vorbeste cu acele unghiute rebele care sar dincolo de marginile stergarului:

Aveti grija unghiutelor, de ce plecati de pe prosop? Nu prea sunteti cuminti iar Mos Craciun-Unghiuta nu va veni la voi cu cadouri!

Rugaciune de fericire si zambire

Doamne, Doamne,
Doamne, Doamne,
Doamne, Doamne,
Spune-i lui Mos Craciun sa aduca
lucrurile pe care le-am scris in scrisoarea lui.
Sunt Veronica, Veronica!
Sunt Simona, Simona!
Sunt Tomescu, Tomescu!
Si locuiesc in orasul Bucuresti, Bucuresti.

Doamne, Doamne
vreau sa-ti mai cer inca ceva:
Sa-i trimiti scrisoarea lui Mos Craciun, Mos Craciun.
Amin.

postulatele Verei

POSTULÁT, postulate, s.n. Adevăr fundamental care apare ca evident şi care nu are nevoie să fie demonstrat; principiu de bază, normă. ♦ Enunţ logic considerat primul într-un sistem deductiv.

Cand o sa fiu eu mare, o sa fiu mamica unui copil care, daca o sa fie fetita, o sa fie mamica unui alt copil; iar daca o sa fie baiat, o sa fie tatal unui alt copil.