de Crăciun, ticurile se duc acasă la ele

Nu cred că ar fi putut exista o terapie mai eficientă și mai potrivită pentru Vera, așa cum este dramaterapia. Mai mult chiar decât terapia prin celelate arte (desen, pictura, modelaj, dans, etc) această metodă o ajută de două ori: o dată lucrează subtil cu micile ei dezechilibre, întărindu-i puterea de a-și gestiona tulburările și în același timp o fascinează, o motivează și o susține în creația ei. Dramaterapia este un cadru ideal pentru poveștile Veronicăi, un motor pentru nesfârșita ei imaginație dar și un prilej grozav pentru deprinderea normalității (în sensul bun, de echilibru) prin căile cele mai dezirabile, pe drumul cel mai scurt către inima ei.

Orice mică propunere din partea unui adult se transformă într-un scenariu propriu, cu amprenta autentică a interiorității ei. E fascinată de joc pană dincolo de limita la care este *comod* oamenilor mari de lângă ea. Viața este o piesă nesfârșită (și încăpățânată) de teatru.
Urcatul scărilor, traversatul străzii, așteptarea autobuzului în stație, îmbrăcatul hainelor, micul dejun, prânzul sau cina, răspunsul la întrebările simple, toate aceste banalități se transferă de cele mai multe ori într-o scenă imaginară, într-un joc, într-o creație cu personaje, într-o idee novatoare, într-un spațiu magic cu marionete, păpușari, prințese și zâne, așezați cu toții într-o ordine frumoasă și invariabil manifestându-și fericirea.

Poate părea de necrezut, dar până și durerile ei devin de multe ori o joacă distractivă. Chiar astăzi de pildă m-a uimit peste măsură când, după o porție de paste cu brânză devorată cu mare pofta (mmm, dar este chiar foaaarte bună!!), s-a întins pe pat anunțându-mă că o doare burtica, a zăcut un pic și pe urmă a zis: *Mami am inventat un joc. Tu stai lângă mine aici pe pernă și mă mângâi așa cu mâna pe burtică mult, mult, mult și când nimerești locul dureros eu zic: STOOOP!*. În timp ce palmele mele desenau cercuri de energie pe burtica bolnavioară, fetița mea râdea în hohote: *STOOOP! STOOOOP! Exact acolo mă doare, de jur împrejurul buricului, maaami! Ai nimeriiit durereaaa!!!*. Durerea, adică acel personaj simpatic care mda, e adevărat, îi dă o senzație neplăcută, însă numai ca parte temporara a jocului ei. Căci *va trece în curand… mă mai doare puțin și gata…*.

Acestea fiind spuse, este evident de ce Ana Mintici a ales sa lucreze cu ticurile Veronicăi lăsându-le să devină niște eroi de poveste. Acum Vera se joacă *voluntar* cu ele, modelându-le ca pe o plastilină în palmele conștiinței, primindu-le uneori în vizită și alungându-le încet, încet acasă la ele… pentru că uite, se apropie Moș Crăciun al ticurilor care trebuie neapărat sa le găsească acolo.

Iată și povestea terapeutică a Veronicăi, superbă și plină de simboluri nu foarte ușor accesibile, dar asta deja nu mai reprezintă o noutate din partea Verei…

Ajunul Crăciunului (poveste jucata)

Cu o zi înainte de Craciun, Veronica vrea să lase ticurile să plece la ele acasă.
Eroul Ver o ajută pe Veronica să le lase să plece.
Sunt 4 ticuri: ticul de la guriță este cel mai fetiță și el este o jucărie roz cu litere.
Ticul de la năsuc este o jucărie ren cu năsuc mare. Și la ochișori sunt două ticuri-băieței.
La ochiul drept este un tic zgârietor care este o jucărie-arici. El face cel mai rău feței (o zgârie).
La ochiul stâng este un tic pufos care este un cățeluș care mângâie ochiul.
Toate ticurile stau pe o pernă care este fața Veronicăi.
Eroul Ver se decide să vorbească cu ticurile ca să le întrebe dacă s-au decis să plece că e Ajunul Crăciunului.
Acum ticurile plecară și Veronica spuse: *Eu mă transform în eroul VER! Cât timp au fost ticurile la mine, casa lui Ver era în mine. Acum Ver o să locuiască lângă căsuțele ticurilor ca să le păzească.*
Și a venit dimineața. Și Moșul a adus cadourile și Veronica se schimbă din pijamale frumoase în hăinuțe de zi. Și merge la brad să vadă cadoul de la Moș Crăciun. Găsește desenul cu Mickey și Minnie desenat de Moș Crăciun și se duce cu el la mami ca să i-l arate. Mami este o păpușă-mireasă sub care Veronica a ascuns o păpușă-doctor ca să fie mai mare, pentru că mami este mai mare decât Veronica. Și Veronica a rugat-o pe mami să-i descrie desenul și apoi și-a imaginat cum Moșul a pregătit în timpul nopții cadoul și cum a fost drumul lui către casa Veronicăi.

Anunțuri

Un gând despre „de Crăciun, ticurile se duc acasă la ele

  1. tataia Petrica spune:

    Dramaterapia cu personajele din clubul lui Mikey este un mijloc de dezvoltare a exprimarii si a comunicarii in dezvoltarea ei.
    Psihodrama ca metoda de lucru cu Veronica mai ales pe acest taram al spontanietatii prin joaca (terapie prin joc) creaza o lume plina de surprize si de miracole unde noi adultii trebuie sa depunem eforturi de comunicare. In interiorul copiilor exista o lume plina de surprize si de miracole, si mai tot timpul noi, adultii, consideram ca, daca aplicam tehnici corespunzatoare vom avea acces in aceasta lume mirifica. Adevarul este ca uneori inima si dragostea merg impreuna, cautand si asteptand cu respect o invitatie la miracol.
    Terapia prin joc, ca si orice alt demers terapeutic, reprezinta un proces de optimizare, de suport sau de recuperare a potentialului atat de divers al copilului. Insotit de pasiune si constiinciozitate, de libertate si fantezie, da rezultate uimitoare. Veronica este un exemplu graitor in acest sens.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s