Prefata la „Orchestra lui Dumnezeu” de Camelia Vasiliu

« În 30 noiembrie / Doamne-Doamne m-a scos din cer /Și mi-a ales o casă, / să mă pot naște. / A venit Botezul / și m-a botezat / pe numele Veronica. » Veronica, Botezul (4 ianuarie 2012)

În cea de-a doua carte a sa, Veronica-Simona Tomescu face un salt semnificativ peste vârste în nevoia permanentă de cunoaștere și modul de înțelegere a lumii și vieții, a trăirilor și învățămintelor pe care le experimentează cu perseverență și rigurozitate, atât personal, cât și imaginar. Ele sunt surprinse în creații spontane, originale, marcate de reacții firești sau neobișnuite, de atitudini complexe, ce se deapănă într-o policromie a subiectelor și modalităților de exprimare, în acord cu gingășia și candoarea copilului de șase ani. Dacă în « Yeleldi și alte mici raze de soare » predominau fantezia și frenezia cu care mica autoare plăsmuia o lume deosebit de vie și prietenoasă, după numai un an, « Orchestra lui Dumnezeu » ni se descoperă ca o sărbătoare de «Bunavestire» a personalității Veronicăi, o promisiune a desăvârșirii unui real talent nativ.  În căutarea identității sale, autoarea își urmează calea alături de Dumnezeu, căutându-l și invocându-l în desene sau osanale acompaniate de orchestra dirijată de ea însăși, într-o atmosferă ingenuă de vibrație spirituală:

« Orchestra mea, orchestra mea, / Dumnezeu te va cânta. / Orchestra mea, orchestra mea, / Unde este Dumnezeu? / Doamne, Doamne, unde ești? / […]O, bietul nostru de Dumnezeu! / Strigară copiii.» Orchestra lui Dumnezeu(10 ianuarie 2012)

De altfel, Veronica-Simona Tomescu este vlăstarul unor părinți charismatici, convertiți la cultură, talentați la rândul lor, încercați de viață fără să fie doborâți, întăriți în putere și credință, ce și-au asumat taina suferinței mereu încrezători, întreprinzători și modești, milostivi și dăruindu-se pe sine, având ca menire fundamentală împlinirea spirituală a lor și a copilului lor.

« Mami, eu sunt soarele luminilor bune », se autodefinește Veronica, adăugând mai departe că    « luminile bune fac întotdeauna oamenii să fie buni». Soarele luminilor bune(18 decembrie 2011).

Pornind de la joc, starea de grație a autoarei la această vârsta, ea însăși pare a se pune la mintea celorlalți – copii sau adulți – ademenindu-i cu nimbul inocenței și apoi mobilizându-i în a fi părtași la o realitate mai bună. Veronica are fondul sufletesc și puterea de a ne trimite dincolo de cuvinte, concluziile și mesajele sale fiind deja impulsuri către meditații și revelații. Iată un exemplu elocvent:

«Se ia un bebeluș care se pune în burta mamei, se naște și se botează. După aceea, i se dă un lucru foarte important: Lumea! Lumea este lucrul important care-l ajută să crească… Și unde e lumea, acolo e Dumnezeu.»  Cum se naște un copil(26 aprilie 2012)

Disponibilitatea pentru a face din viață o scenă, spre a personifica orice, dar și inepuizabila creativitate, dau naștere unor îmbinări tematice surprinzătoare într-o mare varietate de subiecte,  care merită amintite în cele ce urmează prin câteva spicuiri și exemplificări, din dorința de a atrage curiozitatea cititorului pentru încă o carte ieșită din tiparele convenționale, o carte altfel.

– Iubirea, manifestată în tot și în toate, este dăruită cu nețărmurită generozitate de Veronica întregii lumi și Creatorului ei:

« Iubirea înseamnă lumina / Iubiții se iubesc la lumină… / Lumina înseamna iubirea »Iubirea înseamnă lumină (4 iulie 2012)

 « A fost odată un șarpe care era bucuros și prietenos mereu. Doar că nu iubea pe nimeni, pentru că nu știa ce este iubirea… Doctorița era o pensulă care învăța animalele lungi să picteze iubirea. Și a pictat o inimă pentru șarpe. Acum șarpele iubește pe toată lumea! » Șarpele bucuros ce nu știa iubirea (7 iulie 2012)

« Să dansăm îmbrățișarea / Să ne învârtim îmbrățisându-ne / În grădina de duminică… »  Dansul îmbrățișării  (20 mai 2012)

Sunt de remarcat sensibilitatea autoarei, intensitatea trăirilor cu bucurie maximă sau refularea unei «interiorizări speciale», rod al profundei receptivități, nevoia de împăcare, de bunătate, armonie și transcenderea către un sfârșit pozitiv, optimist.

« Am lacrimi pentru că te iubesc; nu plâng, lacrimile sunt pe fată doar ca să-mi șteargă fața…» Ce-am făcut (27 martie 2012)

– Familia, cuplul, copacul și pădurea apar carepere de echilibru ale Veronicăi, în jurul cărora gravitează, cu care se identifică, spațiul dual unde se însuflețește, în care toată dăruirea sa către ceilalți este răsplătită, nu pentru că asta ar așteapta, ci pentru că astfel se reîntregește iubirea, dând și definind sensul vieții:

« Au fost odată niște părinți-fructe ce nu aveau copii-fructe. Și a fost odată și un copil-legumă ce nu avea părinti-legumă. Când s-au întâlnit, copilul a zis: “Vă rog să fiți părinții mei!”… »  Familia Fructescu (1 iunie 2012) 

« Buburuza o iubea atât de mult pe floare încât i-a dat o îmbrațișare. Foarea spuse: / -Nu mă strânge atât de tare, Buburuză! / -Floarea mea, te iubesc atât de mult încât nici nu-mi vine să-ți dau drumul!” răspunse Buburuza. » Prințul Buburuză și Prințesa Floare (5 iulie 2012)

« Eu eram mare și mă căsătorisem cu un tată și aveam un bebeluș care de-abia era născut…» Familia Vera (12 martie 2012)

« In mâna dreaptă exista un suflet, / Este sufletul care vroia să-si găsească  un alt suflet. / […]Iar sufletul găsi o mână stângă în care era tot un suflet… / Și ei dansară în pereche / și plecară în pădure.» Suflete pereche (23 decembrie 2011)

Iată în următorul pasaj modul cum redă Veronica superlativul frumuseții. Ea extrapolează propria dragoste față de mamă și exprimă prin câteva « indicii », respectiv comparații, legătura unică dintre oricare mamă și copilul său, mama devenind cumulul suprem de referință. Cât de frumoasă poate fi mama, dacă nu cât o mamă ?

« Când vorbești fără cuvinte / este un indiciu că ești frumoasă ca un pește. / Crucea este un indiciu / că ești frumoasă ca Doamne-Doamne. / […]Dar mai ales ești frumoasă ca o mămică! » Indicii despre cât de frumoasă e mama mea(9 august 2012)

– Dumnezeu, sfinții, sărbătorile religioase, constituie temele de bază și definitorii  ale prezentului volum, autoarea punctând semnificațiile creștine de Naștere (Crăciunul) și Înviere(Paștele) ale lui Iisus Hristos, prezența crucii și a sfinților:

« Cele mai importante lucruri pentru un om în viață sunt: Dumnezeu, sfinții, nașterile, viața și copilăria.» Ce este important în viață ? (3 septembrie 2012) 

« Care e bărbatul / Care a îmbelșugat și a murit? / … Iisus s-a ghemuit încet-încet / Într-un obiect numit “moarte”. / Și a murit și deloc n-a ieșit din Doamne-Doamne; / […] Ca să vadă cum e în cer. » Care e bărbatul care a îmbelșugat și a murit? (4 ianuarie 2012)

Desigur că legatură cu divinitatea există la Veronica precum la orice copil. Față de altii, ea conștientizează această legătură și ne-o  împărtășește, însoțindu-se cu Dumnezeu ca prieten și ocrotitor în rugăciunile ei, partener în jocuri și așteptări, sau poziționându-l central și sine qua non, în miezul tuturor lucrurilor :

« Binee…. atunci eu o să vorbesc cu un vizitator de-al meu, care este Doamne-Doamne. Adică o să tac. Pentru că atunci când vorbesc cu Doamne-Doamne, ori tac, ori spun « sărumana pentru masă, Doamne-Doamne »  și îmi fac cruce după ce mănânc, ori spun rugăciuni pentru ca Doamne-Doamne să mă ajute să-mi treacă bubele sau temerile. »  selecțiuni din blogul « Identitate » (26 iulie 2012)

« Ia-mă-n brațe, Doamne! / Haide-n lumea asta mare;…»  Ia-mă-n brațe, frate (8 ianuarie 2012)

« În partea de sus a hărții / se află norii / Și în mijlocul lor este Dumnezeu. » Harta României cea nouă (11 martie 2012)

« O mămică își plimba fetița cu un cărucior / Și deodată au trecut / pe langă peștera lui Doamne-Doamne, care este în cer. / […]Și femeia l-a simțit pe Doamne-Doamne. »   Peștera lui Doamne-Doamne (24 iulie 2012)

 « …Dar Mickey a venit înainte ca vrăjitorul s-o taie pe Minnie. Și a dezlegat-o și a luat-o acasă. Apoi vrăjitorul s-a înțepat cu cuțitul și a murit. Și apoi el a urcat la Dumnezeu… Dar Dumnezeu l-a gonit, i-a spus “pleacă, pleacă!” pentru că El merita doar oamenii buni să vină la El. » Goofy vrăjitorul care a legat-o pe Minnie (2 aprilie 2012)

« …și oamenii săraci au icoane pentru că oricine trebuie să spună rugăciune seara» Ce sunt oamenii săraci?(15 februarie 2012)

« Iisus Hristos se va naște / Dacă lumea nu-i în pace, / E o lume de Împărat! » Cântecul păsărilor și ce văd eu(29 decembrie 2011)

Cele mai importante sărbători creștine integrează în sacralitate personajele create de autoarea Veronica; ele mor și învie precum Iisus, iar Doamne -Doamne și Mos Crăciun se manifestă ca și complici într-un consens cordial, alimentând curiozitatea și nerăbdarea copilului Veronica, ce se identifică astfel cu copilul universal:

« …Și Dumnezeu / Și Iisus Hristos / Și Sfânta Maria și Sfânta Veronica / Și toți sfinții au început să fie / doar creștini ortodocși / Și să nu mai creadă în ce le spune balaurul. » Sfântul Gheorghe, purtătorul de biruință (22 aprilie 2012)

« …Să ne prefacem că azi e Paștele / Cântați cu noi: / Iisus învie că e Paștele! / Iisus învie că e Paștele! / Și Minnie a înviat / Când a auzit acest cântec. » Minnie a murit (9 iulie 2012)

« Doamne-Doamne, să-i spui lui Moș Crăciun / Să îmi dea pe 25 Decembrie cadouri / Să îi spui și că sunt cuminte / dar să îi și mulțumești de faptul că sunt cuminte. » Rugăciunea mea mulțumită (21 decembrie 2011)

« Sus în casa lui Moș Crăciun / Cine mai e acolo? / E un alt Moș îndrăzneț / Care știe dacă are cadourile / Pe care le-am pus eu în scrisoare… »  Sus în casa lui Crăciun (7 decembrie 2011)

–  Sentimentele umane cele mai dramatice, de fericire și tristețe, starea de singurătate, devin și ele personaje sau tărâmuri de poveste pe care Veronica le îmbracă în personificări și metafore, atenționându-ne că « trebuie să avem grijă » când apar. Tristețea va fi lăsată în căsuța ei deoarece nu e bună pentru nimeni, în opoziție cu fericirea, ce trebuie căutată mereu, ca un scop fundamental al vindecării sufletului. În « căsuța singurătățiia intrat cerul pe geamul ușii și Doamne-Doamne a făcut să nu treacă niciodată primăvara », ca o promisiune de înflorire în speranță și optimism, spre salvarea de orice tristețe. Căsuța singurătății (28 martie 2012)

« Mai demult locuiam / În Tărâmul Supărării: / […]Vreau să fiu mai fericită! / Și-am căutat / Și-am găsit Tărâmul Fericirii… » Veronica – Fericire (14 mai 2012)

« Tristețea era o groaznică, o catastrofă și o “trebuie să avem grijă”[…] / Și eu sunt fericită mereu, pentru că sufletul meu nu-mi mai poate da tristețea înapoi. »Tristețea (24 aprilie 2012)

– Aparatele vindecătoare din seria începută cu Yeleldi, deosebit de complexe, funcționale și estetice,întregesc imaginea despre infinita creativitate a Veronicăi:

« Apuqui este un aparat în forma de “L” de culoare portocalie care face oamenii să se simtă bine.» Apuqui, blogul ”Identitate” (27 decembrie 2011)

Întâlnim în creația Veronicăi – Simona Tomescu și alte subiecte și personaje variate în titluri neobișnuite și atractive precum « La nunta ta », « Vântul și perdeaua-mama », « Bucătarul », « Împăratul ochi-închiși », « 253-ul fără număr », « Mâna cu piatră și cartea din cer », « Copacul luminos al visului », « Cântecul păsărilor și ce văd eu » ș.a. Imaginația autoarei se modelează într-o multitudine de puzzeluri, reconstruind lumea surprinsă cu imperfecțiunile ei (greșeli, rătăciri, momente de pierdere a identității, nedreptăți, judecăți pripite ș.a), adunându-și personajele spre o stare de echilibru, de încredere, bunătate și iubire, ele adormind în final liniștite în « norișorul de vis ». Veronica reflectă propriile descoperiri despre natură și viață în idei clare, concise, fiecare cuvânt având rostul lui relevant în transmiterea mesajului:

« Era o nuntă la care mireasa și mirele nu dansau, pentru că nu era muzica nunții.» Nunta (23 martie 2012) 

« Astăzi plus astăzi egal mâine. / Galben plus albastru egal verde. / Toamnă minus frunze galbene egal vară. / Iarnă minus zăpadă egal primăvară. » Adunări și scăderi (5 martie 2012) 

Cele mai multe dintre textele prezentului volum sunt miniaturi ale genului epic, în care se integrează cu naturalețe eul liric. Sunt prezenți atât naratorul cât și personajele și acțiunea, cu atributele delimitării în timp și spațiu, existența intrigii, înșiruirea întâmplărilor prin povestire și dialog viu, deznodamânt și mesaj. Autoarea își exprimă direct sentimentele, gândurile și trăirile, folosind numeroase figuri de stil. Alături de  personificările omniprezente, de epitetele ce se alătură parcă implicit obiectelor descrise: « un întuneric negru melodios », întâlnim metafore absolut încântătoare, precum: « cartea s-a deschis de fericire »; « S-au dus la un doctor care le-a consultat visul »; «cineva aruncă flori prin cer »; «Iisus s-a ghemuit încet  încet / Într-un obiect numit “moarte”»; « norișorul de vis »; « sufletul meu nu-mi mai poate da tristețea înapoi » ș.a.

În ceea ce privește modalitățile de exprimare ale Veronicăi, prin cuvinte sau desene, ele sunt marcate mai ales de corectitudine, rigurozitate și acuratețe, caracteristici rar întâlnite la copiii de aceeași vârstă, cât și de firescul și cursivitatea cu care afișează ceea ce pune în scenă, totul devenind insolit și verosimil.

Concluzionând, « Orchestra lui Dumnezeu » este o carte care va face selecția cititorilor prin încărcătura spirituală intensă și mesajele extrem de categorice de neacceptare a răului;este o carte pentru segmentul de public de toate vârstele, instruit, înzestrat cu perceperea emoțiilor și aprecierea actului artistic de calitate, deprins cu reflecții adânci și neîmpiedicat de poticneli cotidiene; nu în ultimul rând, este o carte ce oglindește puritatea sufletului și delicatețea micii autoare Veronica-Simona Tomescu. Am descoperit printre rânduri capacitatea ei imensă de a recepta, de a înțelege și sintetiza din « ploaia de detalii » înconjurătoare pe cele semnificative, de a le traduce sinelui propriu, acceptând sau nu anumite lucruri sau situații, consimțind asupra lor prin filtrele afectivității, dar și ale logicii și apoi de a reda cu claritate o sumă de esențe în creații sublime, efervescente, ce îmbină simplitatea, candoarea, talentul, imaginația, cu profunzimea și istețimea ce-i depășesc vârsta fragedă. Îi dorim drum luminat în viața de artist, așa cum ea însăși prefigurează:

« Când ești inteligent înseamnă că ești un artist sau poate o artistă, adică poți să faci lucruri frumoase » Veronica-Simona Tomescu (7 septembrie 2012)

Anunțuri

2 gânduri despre „Prefata la „Orchestra lui Dumnezeu” de Camelia Vasiliu

  1. Petre spune:

    Veronica in cele doua carti si cei ‚sapte ani de acasa’ reuseste sa ne trezeasca la realitate, la adevar.”Constienta’ ei ne deschide si noua „ochii mintii”.
    Despre asemenea copii un profet spunea:
    „Copii vostri nu sunt copii vostri. Ei sunt fii si ficele dorului Vietii de ea insasi indragostita.Ei vin din prin voi, dar nu din voi.Si desi sunt cu voi,ei nu sunt ai vostri.Puteti sa le dati dragostea dar nu si gandurile voastre.Fiinca ei au gandurile lor.Le puteti gazdui trupl dar nu si sufletul. Fiindca sufletele lor locuiesc in casa zilei de maine, pe care voi nu o puteti vizita nici macar in vis.Puteti nazui sa fiti ca ei,dar nu cautati sa-i faceti asemenea voua.Pentru ca viata nu merge inapoi, nici zaboveste in ziua de ieri. Voi sunteti arcul din care copii vostri, ca niste sageti vii,sunt azvarliti.Pe drumul nesfarsit Arcasul vede tinta si cu puterea Lui va incordeaza, astfel ca sagetile-I sa poata zbura iute si departe.Si puterea voastra, prin mana Arcasului, sa va aduca bucurie.Caci precum El iubeste sageata calatoare, tot la fel iubeste si Arcul cel statornic”(Kahlil Gibran).

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s