curiozitate

Mami, mie mi-a venit o idee…. Atunci cand tu vei muri si te vei duce in cer langa Doamne-Doamne, intreaba-L te rog cum reuseste El sa faca minunile pentru ca vreau sa stiu si eu cum se face o minune pe stilul Lui. 

Da-ne o casuta (rugaciune-cantec)

Eu locuiesc intr-un bloc

Si m-am plictisit de bloc

Imi doresc o casuta pentru familia mea

Si pentru turma mea de jucarii-oite.

Ref:

Doamne miluieste, da-ne o casuta

Doamne miluieste, si bani pentru ea!

 

Shaun s-a plictisit de planeta lui

Si vrea sa-si schimbe planeta.

Si mie mi-e teama de tevile din baie

cand vecinii dau drumul la apa

pe tevile lor.

Si le aud cand merg in baie uneori

Sau chiar cand ma spal pe maini, pe dinti, 

pe fata si pe ochi.

Vreau o casuta fara vecini multi

Sau poate fara niciunul, daca exista.

Ref:

Doamne miluieste, da-ne o casuta

Doamne miluieste, si bani pentru ea!

Planeta Asperger

Planeta Asperger, in loc sa aiba apa albastra, 

are o apa gri.

Continentele sunt verzi si in forma de inima.

Planeta Asperger 

are o singura insula, numita Nisip-Roz.

Pe aceasta insula

nisipul este roz cu puncte albastre

Si exista doar doi palmieri

Pentru ca ei sunt o trambulina imensa

care ii duce pe vizitatorii planetei

inapoi pe continentul lor.

Sub apa, pe o trambulina secreta, scrie „Asperger”

Si daca sari pe ea,

ajungi imediat pe o alta planeta.

planeta_Asperger

Turma de „s”-uri

A fost odata o turma in care erau doar „s”-uri mici de mana. Si odata se nascu un S de tipar in turma de „s”-uri de mana. „S”-ul de tipar spuse: Cine-a mai vazut „s”-uri ca voi??

Ba cine-a mai vazut „s”-uri ca tine?? – au intrebat „s”-urile de mana foarte curioase. „S”-ul de tipar spuse: „S”-urile adevarate sunt ca mine, ca un sarpe.

Nu-i adevarat, spuneau „s”-urile de mana dezamagite. „S”-urile sunt ca noi.

„S”-ul de tipar spuse: Sa stiti ca oul meu trebuia sa fie in regatul literelor de tipar, iar voi sunteti de mana si cineva a adus oul meu in regatul vostru. Deci am aflat si eu ca „s”-urile sunt diferite, cand de tipar, cand de mana. Toate literele sunt asa… deci trebuie sa ne imprietenim, spuse „S”-ul de tipar.

Oamenii pot sa fie doar buni

Marturisesc cu emotie ca aceasta este una dintre poeziile mele preferate, din toate creatiile Veronicai. Felul ei de a percepe si exprima atat de profund si sintetic binele si raul, credinta ca posibilitate de a te transforma din rau in bun… ma lasa fara putere de replica. Faptul ca pe planeta Bine (unde a ales sa-si puna semnatura) sunt mult mai multi oameni decat pe planeta Rau este din nou atat de graitoare pentru bunatatea si inocenta ei.

Va invit la o scurta lectie de viata…

Maica Domnului poate

Sa duca toti oamenii

de pe Planeta Rau pe planeta Bine.

Ea poate sa transforme oamenii rai

in oameni buni.

Cerul planetei Bine este albastru deschis cu soare,

Cerul planetei Rau este albastru inchis cu foc.

Oamenii trebuie sa creada unul in altul

Si sa nu se supere niciodata.

Astfel, vor avea sansa

sa locuiasca pe planeta Bine.

planeta bine si planeta rau

The grass-eater is tasting a flower

Once upon a time

There was a little lamb

And he didn’t like other food than grass.

His mommy-sheep said to him:

Oh, please, don’t eat only grass,

Eat some flowers, too!

 

The lamb becomes sad

Because he didn’t like flowers at all.

Then, mommy-sheep gave him a flower

And told the lamb: Taste the flower!

The lamb tasted the flower and said:

How good it is!

And he became happy again.

Cu mintea in piept

Dialog sub plapuma, putin dupa ora de culcare.

– Maaamiii, mi-a venit o idee pentru o creatie pentru Vlaaad, pot s-o fac acuuum?

– Nici vorba, Vera, e trecut de ora zece; hai s-o lasam pe maine te rog, esti de acord?

– Mmm-bine. O sa-mi pun mintea in piept, ca sa nu uit ideea.

– Cum? O sa-ti pui mintea in piept? Cum asa, iubito, ce vrei sa spui?

– Era doar o metafora…. Noapte buna, mami.

Behold her beautiful heart

Acum vreun an si jumatate Vera a zis la un moment dat „eu imi doresc mult ca tataia Petrica sa vina sa locuiasca mai aproape de noi, pentru ca drumul pana la el e prea lung, e cu foame si cu sete… hai mai bine sa cautam un bloc langa noi unde sa se mute tataia!”. Era vorba de distanta Bucuresti-Constanta si de familia noastra de oameni simpli care (cel putin din punct de vedere material) reusesc doar sa viseze indeplinirea unor astfel de vise. Dintr-una-ntr-alta… si fara nicio legatura cu dorinta „copilareasca” a Veronicai, dupa vreo doua luni de zile, sotia tatalui meu (draga noastra prietena Ritta) a propus sa isi cumpere impreuna cu tata o garsoniera in Bucuresti. Lucrurile s-au rostogolit, uimitor si divin, spre atingerea acestei tinte (care se copsese in tacere intr-o inimioara de copil). Dorinta ei s-a implinit.

Astazi, din nou acest spectacol incet si sigur al lucrarii lui Dumnezeu ma incanta si ma face sa zambesc cu lacrimi. Dupa ce saptamana trecuta Veronica a avut revelatia ca un prieten „de acelasi sindrom cu ea” ar putea fi mai bun si ar putea s-o inteleaga mai bine, au inceput sa-mi apara in cale oameni noi si speciali care imi dau speranta si cu care pot vibra pe corzile sufletesti ale aceleiasi simfonii. Oameni „atinsi” intr-un fel sau altul (ei sau copiii lor) de aceasta identitate comuna, Asperger.

Cand am intrat pe blogul „Everyday Asperger’s” al Samanthei Craft (din Seattle, Washington) nu am mai putut iesi de-acolo. Conexiunea a fost fireasca si sincera. Citind ce scrie ea nu poti sa nu observi similaritatile cu Vera dar nu numai atat… Un univers ametitor de trairi, un carusel al vietii interioare in care imi regasesc (uneori ca-ntr-o oglinda fermecata) parte impresionant de mare a vietii cu Veronica.

Azi am avut surpiza sa gasesc pe acest blog un articol dedicat Verei. Va invit sa-l vedeti.

Ea spune: „Nu m-am putut abtine sa nu plang (vazand desenul Verei). Daca va este la indemana, va rog spuneti o rugaciune pentru ea. Tineti-o in lumina. Abia astept ca ea sa-si intalneasca prietenul special. Abia astept ca acel prieten sa-i priveasca inima ei frumoasa.” – Samantha Craft.

http://aspergersgirls.wordpress.com/2013/02/05/315-my-aspie-friend-rocks/

planeta Servetel-Alb sau culmea puritatii interioare

Va poate parea un banc, de genul “care este culmea inocentei sau a puritatii unei viziuni”… si totusi.

M-am dus cu ea la sfarsitul orelor, s-o ajut parinteste la asezarea celor 4, 5, 6 servetele pe colacul toaletei de la scoala, astfel incat sa se poata aseza linistita. La sfarsit, am impins, evident, servetelele in interiorul vasului iar Vera, incantata de aglomeratia imaculata (altfel deloc poetica) din veceul respectiv, mi-a aratat cu entuziasm: “Mami, uite! E ca o planeta a servetelelor albe! Servetelele aruncate au format o planeta numita Servetel-Alb!”

Oricat de profunda ar fi maturizarea ei in anumite straturi ale vietii, tendinta impetuoasa de a cladi basmul in orice colt de realitate, oricat ar fi el de ordinar si mizer, ramane parte fundamentala in structura personalitatii acestui copil. Acum stau si eu si ma intreb: cat de curat trebuie sa ai sufletul ca sa poti vedea un univers de nea intr-un vas de toaleta al unei scoli?….

Asperger’s

In mod evident si… impresionant, in ultima vreme Vera se simte tot mai atrasa si motivata de aceasta „denumire” a ceea ce infatiseaza o tulburare de comportament, o iesire din rand, o natura diferita si ceea ce, in fond, este parte integranta a identitatii ei.

Observ un fel de insistenta (exprimata prin creativitate) pe acest cuvant care pana nu demult nu reprezenta nimic pentru ea, chiar daca noi nici nu am facut mare caz de el dar nici nu l-am ascuns ca si cum ar fi fost o boala dezagreabila si nedorita. Am tratat intotdeauna acest „fel de a fi” cu dragoste si respect, cu echilibru si demnitate. Ca pe ceva extrem de firesc, o denumire generica care nu face altceva decat sa descrie un ansamblu de trasaturi speciale (care da, de foarte multe ori se suprapun peste trasaturile ei). „Terapia” pentru Veronica nu a insemnat niciodata „sa ne vindecam de acest sindrom” ci „sa ne cunoastem mai bine, sa ne jucam si sa ne adaptam la noi insine, la ceilalti, la lume; sa invatam ceea ce nu stim; sa fim empatici, sa invatam cum sa recunoastem insusirile celorlalti pentru a le putea deosebi, intelege si respecta; sa ne manifestam calitatile fara a-i deranja pe ceilalti (dar in acelasi timp fara a renunta la ceea ce suntem in mod fundamental). Cu alte cuvinte, ceea ce noi parintii trebuie sa-i invatam pe copiii nostri, indiferent daca prezinta o tulburare, alta… sau niciuna.

Eu cred ca tot dragul ei prieten Vlad i-a ghidat interesul si atentia asupra acestui lucru, caci in cadrul intalnirilor el rosteste cuvantul „Asperger” intr-o maniera dezarmant de jucausa, deschisa si ingenua, fara retineri „mature” jenate, fara disimulari, ba chiar cu dorinta de a-l avea si el… (chiar a intrebat-o pe Vio intr-o zi „mami eu de ce nu am niciun sindrom? Cum pot face sa am?„). Ceea ce a oferit dintr-o data sindromului Asperger un iz de calitate artistica, de insusire dezirabila, facand-o sa aiba in ochii lui (primul baiat iubit) – si implicit in ochii lumii – o aura interesanta prin apartenenta la aceasta categorie de trasaturi. Si a inceput sa-si foloseasca „eticheta”, simplu si firesc, desenand, scriind despre asta, incepand cu pasi mici (dupa parerea mea) lungul si complexul proces al cunoasterii de sine.

Sunt sigura ca si terapia constanta isi are partea ei esentiala in noua etapa de dezvoltare a Verei. E frumos, e o lume de basm daca o privesti prin ochii ei de copil. E o lectie despre cum sa poti privi lucrurile cu ingaduinta, cu deschidere si libertate. Vera este (asa cum ea insasi ii reprezinta pe acesti copii „cu aura”) un inger de iubit si de urmat.

copii aspie iarna

dimineata unei revelatii

Decizia de a-si cauta “cel mai bun prieten” a facut radacini in sufletul Veronicai si, pana sa ajunga la concretizarea proiectului, isi pune tot mai mult si mai serios problema gasirii de solutii.

Dimineata, stand la micul dejun cu totii, a zis deodata din senin, fara sa aiba legatura cu nimic din starea sau discutiile momentului: “Eu cred ca stiu cine poate sa fie cel mai bun prieten al meu. Cineva care sa fie de acelasi sindrom cu mine! Atunci lui i-ar fi mai usor sa fie bun si asemanator cu mine, sunt sigura de asta.”

Ca de multe alte ori, eu si Tom ne privim muti in fata cuvintelor acestei fetite. Cat ne este de evidenta cresterea si complexitatea trairilor ei, felul sintetic si adanc de a surprinde intr-un mod simplu problematica deloc simpla a propriei ei existente.

Suntem cu atat mai increzatori cu cat observam ca Vera spune aceste lucruri cu o liniste interioara dublata de hotarare si energie vitala. De altfel, nu este deloc prima data cand, intr-un fel sau altul, ea este cea care ne incurajeaza in angoasele si indoielile noastre nerostite, ea ne da idei si solutii, aratandu-ne calea optima, aruncand cu intreaga ei fiinta un jet puternic de lumina de-a lungul drumului pentru ca noi s-o intelegem, s-o ajutam. Si s-o urmam catre soarele si eternitatea de dincolo de aceasta existenta marunta…

asperger cu idei

oaia Toata-Familia, un fel de Shaun ciudat…

Aceasta poveste face parte din marele si mereu intensul demers de pregatire pentru intalnirile cu Vlad. Se apropie urmatoarea „sarbatorire a lui Kiki” si de aceea amandoi copiii au inceput iar sa-si reverse (peste marginile „normale”) creativitatea lor uimitoare. De exemplu (nu ma pot abtine sa nu spun asta) ieri la scoala Vladut mi-a zis ca a inventat „limba aericheza”, adica „limba pe care o vorbeste vantul cand bate…” (si mi-a aratat cum, cu buzele tuguiate, sufland in sus niste jeturi de aer „intr-un anumit fel”, copilul vorbea in limba vantului si bineinteles ca vantul il intelegea… Iar Vera este in delir cand comportamentul si actiunile cuiva denota imaginatie si creativitate. Ca o sirena care, locuind pe uscat din considerente care nu tin de puterea ei de decizie, ar intalni deodata o apa adanca in care se arunca fara sa stea nicio clipa pe ganduri. „Vreau si eu sa invat aceasta limba!!!”).

Acum. Din ciclul cadourilor pentru Vlad si pentru sarbatorile inventate si decise de ei, iata „cartea de hartie Oaia Toata Familia”.

Oaia Toata Familia are blana portocalie si are 3 capete, capul-tata, care are ochelari si barba si e bleu…capul-mama, roz si cu gene… capul-copil, mov si mic… Aceasta a fost oaia Toata Familia. Un fel de Shaun ciudat. Sfarsit.

oaia toata-familia