Șoarecele și pasărea

Odată, un mic șoarece mergea fericit
în apropierea serii.
O pasăre l-a găsit în zbor.
Pe măsură ce seara venea,
animăluțele s-au împrietenit din ce în ce mai bine.
Luna a răsărit.
Șoarecele și-a îmbrățișat pasărea.
Atunci, ei doi au devenit ceva ciudat.
Au venit doi oameni,
unuia nu-i plăceau șoarecii
și altuia nu-i plăceau păsările.
Creatura a zis ”am fost șoarece” celui fără păsări
și ”am fost pasăre” celui fără șoareci.

Ț și mușcăturile

A fost odată un mic țânțar pe nume Ț. Când se juca cu prietenul lui, puricele P, o fată și un băiat au adormit pe iarbă. P nu a observat oamenii dar Ț a observat băiatul și l-a mușcat de mână. P a plecat.
– Auuu!!!! a strigat băiatul și s-a trezit.
Apoi, Ț a observat și fata și a mușcat-o de picior.
– Auuu!!!! a strigat și fata și s-a trezit și ea.
Ț i-a tot mușcat și i-a tot mușcat și i-a tot mușcat.
P, puricele prieten cu Ț, a venit din nou și s-a gândit:
– Hmm, copiii de aici sunt prea mușcați de Ț, încât eu nu mai am cum să-i mușc.
Copiii s-au tot scărpinat și acum îi doare mai rău. Apoi nu s-au mai scărpinat, au încercat la doctor dar i-a îngrijit mama lor și le-a trecut.
Au devenit fericiți și i-au omorât pe Ț și pe P într-o plasă.

Ariela Marii Negre

sirena de nisip-ariela marii negre

Asa s-a autointitulat Vera in aceasta vacanta. A fost poate cea mai intensa calatorie in propria ei magie, caci s-a suprapus peste enorma ei pasiune pentru sirene. Zi de zi, dimineata si seara, plaja si Marea Neagra au fost basmul ei personal, castelul ei, taramul ei magic. A trait cea mai mare personificare a vietii ei de pana acum, ea insasi devenind „o Ariela adevarata”, gasind in toate amanuntele banale din jur, tot atatea motive de a-si crea o existenta de poveste.

Fericirea ei este absolut indescriptibila, este ceva ce eu personal vad foarte rar la oameni. O traire fara rezerve. O plonjare cu toata fiinta in propria ei arta. Si de asemenea, un consum interior de care nu este constienta si pe care inca nu si-l gestioneaza echilibrat, cum de altfel nici nu stiu daca vreodata o va face, caci natura ei de artista musteste din toate fibrele sufletului si corpului ei.

Dupa trei astfel de zile traite la focul maxim al interioritatii ei creatoare, corpul ei a somatizat acest consum si… epuizarea si-a spus cuvantul. Asa este Veronica, nu stiu daca cineva ar putea sa o schimbe in acest sens si nici nu stiu daca ar trebui. Ea va arde din multe puncte de vedere pentru oameni, eu asa presimt, asa o vad. Am plecat de la mare cu o zi mai devreme decat ne propusesem, caci sirena noastra avea nevoie de ingrijiri si de intoarcerea la echilibru, nu de tot ci doar… pana data viitoare, la urmatoarea intalnire cu Muza.

Autoportret intitulat „Ariela Marii Negre”

ARIELA MARII NEGRE_ VERA

Peisaj din pragul Casei Pescaresti unde am fost cazati.

peisaj din pragul casei pescaresti

Luna plina oglindindu-se in apa Marii Negre (peisaj dupa o realitate traita cu extaz)

full moon by vera

Ariela Marii Negre la orizont

ariela marii negre 1

O Ariela olandeza, bineinteles cu gandul la prietenul Leo V.

ariela olandeza

Flounder & Sebastian, prietenii Arielei

flounder & sebastian

Flounder in taramul periculos al rechinilor, cu nave esuate pe fundal

Flounder in Taramul periculos al rechinilor

Ariel, art-attack din scoici colorate

shells mermaid

Peisaj marin realizat din scoici colorate

din scoici 1

Aceasta ar fi sa zicem… partea vazuta a creatiilor ei, cea mai mica parte, caci raman pe plaja de la Gura Portitei inepuizantele ei povesti, traite, compuse si rostite permanent, cu usurinta cu care oamenii normali respira.

cochilia era un melc adormit

Vera si Toa-ti erau pe plaja pentru a face o colectie de scoici. Prima scoica era o cochilie. Toa-ti s-a razgandit si a decis sa nu mai faca nicio colectie ci sa pastreze doar cochilia. Ei au dus cochilia in camera de la Gura-Portitei. A aparut un melc din cochilie. A venit Moa-mi. Cand au plecat din Gura-Portitei ei au luat melcul cu ei. El este un fel de „animal de companie” pentru Vera. Cand Vera doarme, ea nu mai pune Ariela de plus in raft, ci acolo adoarme melcul.

Doamna Comunicare

Doamna Comunicare este ca un cerc roz, cu ochi, gură, mâini și picioare, căreia-i place foarte mult să comunice. Ea are un stil de înot anume: ia un obiect de înot de culoare roz cum ar fi colac, aripioare de mâini, placă, lucruri de genul ăsta. Apoi își mișcă obiectul roz de înot în timp ce înoată și spune: ”Roz, roz, roz, roz, roz….” și tot așa. Doamna Comunicare știe foarte bine să comunice și ea le dă oamenilor rozul, care este culoarea comunicării.
dna comunicare

Ingerul „tataia Petrica” si sirena Vera (pt 23 August)

Dragul nostru tataia Petrica,
Vera m-a rugat sa-ti spun ca acest desen nu este colorat deoarece a fost facut in timpul unei toxinfectii alimentare. Durerea, febra si alte simptome neplacute au intrerupt din pacate actul artistic, dar am decis impreuna sa-l postam asa cum este, caci ideea lui este una deosebita. Astfel incat primeste capodopera in stadiul ei intermediar si odata cu ea, inca o data urarile noastre de multi-multi ani, facute din suflete de sirene pline de dragoste adanca, precum apa marii!
(P.S. postam azi, pentru ca ieri inca mai eram intr-un loc fara semnal, dar astea deja sunt amanunte…)
ingerul tataia petrik si sirena vera

Vraja lui Asperger pentru vocea lui Ariel

Ariel era o sirenă. Ea a mers la suprafață și a văzut doi oameni înotând: fetița Florina și băiatul Asperger. Ei trei au avut o discuție.
– Bună, pe mine mă cheamă Ariel.
– Pe mine mă cheamă Asperger și ea e prietena mea Florina.
– Eu sunt chiar o sirenă, cea din povestea bine-cunoscută, ”Mica Sirenă”. Mi-ar plăcea atât de mult să am picioare!
– Dar nu te duce la Ursula, ca să nu-ți ia vocea. Există și Ursula in realitate?
– Da, există.
– Atunci ai grijă să nu te duci la ea, ca să nu-ți ia vocea.

Asperger și Florina s-au dus pe uscat și Ariel s-a dus sub apă. Ea a început să cânte ”vreau să am picioare!” și când a auzit-o Ursula a venit la ea. Mai întâi i-a luat coada și i-a dat picioare, apoi i-a spus să cânte. Ariel a cântat cu greu din cauza apei pentru că nu mai era sirenă. Ursula i-a spus că nu-i ia vocea, dar totuși i-a luat-o.
Asperger și Florina au întrebat-o de ce s-a dus la Ursula dar Ariel era supărată.

Băiatul Asperger a chemat-o pe Ursula la suprafață și i-a dat vocea lui Ariel, pentru că el avea puteri magice de la sindromul Asperger.
Asperger, Florina și Ariel au devenit prieteni pe veci.

O sirena in castelul subacvatic PsihArt (o noua retrospectiva psy)

Dinamica evolutiei Veronicai este una ascendenta, incantatoare si constant pozitiva. Anul acesta a fost, cel putin pana acum, o succesiune de intamplari hotaratoare in dezvoltarea ei personala. Materializarea prieteniilor ei virtuale a reprezentat atat o mare emotie constructiva cat si deprinderea “jucausa” a exercitiului realitatii. Intalnirea cu Leo “The Funny Dutchy”si cu Dora Labradora (deocamdata) au insemnat nu doar coborarea din magie si abstract, dar si incantarea de a vedea ca lucrurile pot fi motivante si pline de inspiratie chiar si aici, pe planeta Pamant. A descoperit un univers de inteligenta si dragoste care, o data in plus, ii insufla incredere in viata social-relationala, printre oameni (si animale de companie) care nu sunt neaparat detinatori de planete personale, sindroame sau in general caracteristici asemanatoare cu ale ei.

Dorinta si rugaciunile ei de la inceputul anului (sa intalneasca pe cineva “de acelasi sindrom cu ea”) s-au materializat si ele. Nu unul, ci doi prieteni “Aspies” sunt astazi personaje importante in mentalul mereu impregnat de basm al Verei. Lucian (care este de acelasi sindrom si de aceeasi zodie cu ea) si Veronica Chifan (care este de acelasi sindrom si de acelasi nume cu ea). Coincidentele constituie elemente definitorii ale click-ului motivational pentru Vera. O vezi, o simti cum se deschide si cum devine o sageata ferma catre tinta; ca si cum acea “minunata” coincidenta ar deschide nestiute porti catre noi si noi camere ale creativitatii si sensurilor. Acest lucru ii da mereu o stare de fervoare interioara care ii face ochii sa straluceasca in mod atat de contagios pentru noi cei care o iubim fara margini.

Chiar daca Veronica accepta fara opozitionism sa faca toate eforturile de a intelege planeta Pamant si de a relationa coerent si legitim cu locuitorii acesteia – totusi cand vine vorba de prietenie, apartenenta la “planeta Asperger” este ceva puternic motivant in alegerea ei intima, proprie, neimpusa. “Dificultatile” cuiva care are acest sindrom nu i se par atat de “ciudate” precum unele “normalitati” ale celorlalti oameni. Are mai multa toleranta, lupta mai mult cu tendintele ei de neliniste cand se afla in vecinatatea unui om cu care stie ca impartaseste aceasta identitate. De aceea ma bucur ca exista in viata noastra aceasta extraordinara insula PsihArt, unde Vera se simte ca o sirena in propriul ei castel subacvatic si unde isi aduna, prin energiile puternice ale dorintelor ei, tot mai multi prieteni si colaboratori intr-ale vietii.

Toate aceste lucruri sunt in plina evolutie. Procesul cresterii ei este atat de prea-plin de metamorfoza incat abia putem surprinde toate nuantele la timp, insa ea a crescut deja suficient cat sa ne ajute in acest demers, prin creatii tot mai complexe, prin cuvinte si expresii tot mai elocvente, prin atitudini tot mai mature si mai responsabile.

Unde mai punem ca dorinta ei de fond este aceea de a gasi “Rozul cheii Asperger”, cu care se poate deschide usa comunicarii cu ceilalti. Este concluzia unei sedinte (geniale, dupa parerea mea) cu Ana Mintici, in urma careia Vera a ramas cu o elementara si incredibil de voluntara preocupare de a-si transforma dezavantajele sindromului in avantaje, astfel incat Rozul sa fie gasit si comunicarea sa fie cat mai libera si mai lipsita de nelinisti.

De multe ori ma gandesc ca da, terapeutele noastre Ana si Laura au dreptate cand spun ca Vera este un exemplu pozitiv pentru cei din spectrul acesta. Ea este, prin toata evolutia ei spectaculoasa, o incurajare pentru oricine ar cadea in deznadejdea omeneasca a unui “diagnostic”. De altfel sindromul este doar un cuvant, o chestiune de interpretare stiintifica, ba chiar foarte necesara pentru ca cel in cauza sa poata fi inteles si ajutat. Dar sa nu uitam niciodata ca el ramane totusi o limita dincolo de care se afla felul unic de a fi al fiecaruia si universul nesfarsit al posibilitatilor care zac in noi toti, asteptand sa fie folosite.

Da, Veronica invinge aceste limite clipa de clipa. Si noi toti din jurul ei, facem acelasi lucru cu propriile noastre praguri, depasim si devenim mai rezistenti la stimulii si colturile acestei lumi in care a fi unic, a fi diferit si „altfel decat majoritatea” este, dragii mei dragi, un minunat privilegiu.