Hipnoza (joc)

Mai intai Toa-ti trebuie sa ghiceasca toate cuvintele: opt, ani, Petre, cere, Vera si Ursula.

Apoi eu ii spun: 

– Spune o hipnoza si cand ghicesti una dintre hipnozele din lista mea secreta (pe care i-am aratat-o doar lui Moa-mi), aceea va fi hipnoza care se va intampla cu tine. 

Apoi eu ii spun sa se uite in ochii mei si zic:

– Unu…. Doi…. Trei…. Gataaaa! Esti hipnotizat cu hipnoza ghicita de tine!

Lista secreta a hipnozelor:

– sa adormi.

– sa n-ai voce.

– sa fii rece si negeneros.

– sa fii indragostit.

– sa ai un tic (spunand un cuvant des, de exemplu „etc”) 

– sa fii rau.

Anunțuri

binecuvantare

– Mami, pot sa fac o gluma?

– Normal.

Se urca pe canapea, se aseaza in fata mea, cu mainile intinse lateral si se apropie de mine mult, mult, din ce in ce mai aproape.

Zic: Vera, nu prea inteleg gluma asta, mi-o poti explica un pic te rog?

– Pai da, vroiam sa exprim asa… ca eu eram o cruce si ca vin asa aproape-aproape de tine ca sa intelegi tu ca sunt o binecuvantare a ta. Ai inteles, mami?

Colectia de recunoscatoare (5)

Sunt recunoscatoare:

23 Oct. Lui Dumnezeu pentru lucrurile mele bune (cele pe care le am in viata si de la mine si de la lucrurile de langa mine) si pentru intregile zile de viitor. Si lui tati ca a luat bilete la teatru.

24 Oct. Lui Dumnezeu pentru rezistarea mea la glumele din piesa de teatru.

25 Oct. Lui tataia Petrica pentru ideea cu povestile tataiapetricheze si veronicheze pe blogul Identitate. Lui toa-ti pentru jocurile lui cu mine.

27 Oct. Lui tati pentru ca m-a ajutat sa fac o figura haioasa dintr-o frunza verde mare si lui mami pentru faptul ca lucram impreuna la cartea mea Plecarea Supra-Randului.

29 Oct. Doamnei de engleza pentru faptul ca de Halloween nu a fost chiar petrecere-petrecere (nu din aceea ca de sfarsit de clasa intai cand a fost mult haos si miscarile toate erau cu dansuri si muzica, nu pe stilul meu). Si parintilor dar mai ales lui toa-ti pentru ca a pus pe telefonul lui moa-mi soneria „I wanna be part of your world” (cantecul Arielei).

Marturii despre o fetita rupta din soare (5)

Ii multumesc cu nesfarsita dragoste doamnei Susana, pentru ca oricat de mult si profund i-as ajuta eu pe ceilalti s-o inteleaga pe Vera, trebuie sa ai cui sa vorbesti. Trebuie sa ai sansa de a gasi oameni cu disponibilitate afectiva, caractere, firi bune si altruiste, caci da – Vera are extrem de multe de daruit, insa are si nevoie de oameni care sa-i daruiasca. Aceasta daruire pe care ea o asteapta nu se masoara niciodata in bani, cadouri, jucarii, lux, confort, lucruri materiale sau note mari, premii si medalii. Ci in intelegere, rabdare, explicatii, deschidere sufleteasca, devotament. Si in relatii cu sens! Relatii care sa poarte in ele o poveste, o idee pe placul ei, un pic de magie, un strop de lumina.

Si aceasta este…

♥ ♥ ♥

Susana Tiron, învățătoarea Veronicăi.

Pe Veronica am avut norocul să o cunosc în toamna anului 2012, când a venit în clasa întâi. Știam că este un copil special, care are nevoie de atenția mea. Acest lucru m-a speriat destul de tare. Cea care m-a ajutat să depășesc această stare a fost Ana, mama Veronicăi, căreia îi mulțumesc pe această cale. Ea a fost cea care m-a ajutat întotdeauna să găsesc drumul prin labirintul întortocheat al Sindromului Asperger. Ea a fost cea care mi-a deschis ochii și am început să descopăr în Veronica un copil fragil, dar în același timp puternic, un copil bun, capabil să vadă câte ceva deosebit în fiecare persoană sau lucru, un copil dornic ”să învețe lucruri noi” așa cum spune chiar ea.

Ceea ce nu cred că știe Veronica este faptul că nu doar ea a învățat lucruri noi, ci și ceilalți din jurul ei, colegii și în primul rând eu. Colegii au învățat datorită curiozității ei. Întotdeauna atunci când nu înțelegea ceva punea întrebări suplimentare, iar când obținea adevăratul sens al noțiunii pe chipul ei apărea un zâmbet larg și sincer. Știam atunci că totul este clar.

Mulți s-ar întreba ce ar putea să învețe un adult de la un copil. Răspunsul ar fi simplu: multe. Eu am învățat să fiu mai răbdătoare. Veronica m-a făcut să-mi reamintesc de ce am ales profesia de învățător, lucru de multe ori uitat, mai ales din cauza trecerii timpului și a rutinei în general. Și piesa de rezistență, m-a făcut să încep să caut ceva bun în fiecare persoană. De cele mai multe ori, sub masca unui om dur, rece și nepăsător descoperim o fire caldă, sociabilă și jovială – o fire care a apelat la această mască pentru a reuși să răzbată într-o societate aidoma măștii. Persoanele respective au ajuns așa pentru că nu au avut o ”Vera” care să le deschidă ochii și să le facă să înțeleagă că societatea suntem noi și nu invers.

M-a frapat ușurința cu care ”inventează” un joc, o poezioară sau un cântecel și mi-a făcut o deosebită plăcere ”să călătoresc” alături de ea prin lumea lui Peppa, a oiței Shaun sau mai nou în lumea sirenelor. Aștept cu nerăbdare să descopăr noi ”aventuri” alături de ea. Sper din tot sufletul să rămână același copil fericit și bun, iar cei care intră în contact cu ea să o înțeleagă și să o îndrăgească cel puțin la fel de tare ca noi, colegii ei de clasa și eu.

Marturii despre o fetita rupta din soare (4)

♥ ♥ ♥

Paul Cojocaru

profesor de sport și instructor de arte marțiale, promotor și fondator al Terapiei 3C (recunoscută internațional) pentru recuperarea psiho-motrică a copiilor cu tulburări din spectrul autist; de 6 ani voluntar în lucrul cu aceștia.

Acum ceva timp, o d-ră terapeut mi-a lăsat un mesaj pe facebook prin care spunea că-mi apreciază munca depusă în recuperarea psihomotorie a persoanelor cu autism și că a fost plăcut impresionată să descopere că și eu, ca și dânsa, sunt un promotor și practicant al sportului în acest domeniu. Cumva impresionat, am căutat să văd ce activitate desfășoară domnișoara și nu mică mi-a fost mirarea când am descoperit o postare în care apărea un desen al unei fetițe care pâna la 7 ani scrisese două cărți.

Întrebarea pe care imediat mi-am pus-o a fost: eu ce am facut până la 7 ani? Mai țin minte? Mai ține cineva minte…? Cu oarecare rușine, trebuie să recunosc că, înafară de câteva năzbâtii… mare lucru nu am făcut. Mai mult, la 40 de ani mă chinui să scriu a doua carte.

Am luat contact cu mama copilei și cu Vera. Ca într-o poveste, lucrurile au mers de la sine iar eu și Veronica parcă ne știam de când lumea. Am primit cadou o carte, scrisă și desenată de această fetiță de 7 ani. Copleșit, am răsfoit-o. Mi-a fost rușine că eu, un om matur, cu studii și cu experiență practică, mă chinui la propriu să mă adun să scriu o carte. M-am întrebat: cum e posibil ca Vera să scrie și să deseneze a doua carte și să se zbata într-un anonimat… criminal? Pagina ei de facebook numără puțin peste 200 de aprecieri în timp ce “divele” adună mii de like-uri la fiecare postare.

Și mai mare mi-a fost uimirea când am văzut că ea este diagnosticată cu sindrom Asperger. Cine nu știe ce este acesta, poate face un mic efort să se documenteze pe Google. Așa am făcut și eu…

Anul trecut am fost premiat în Canada și am avut ocazia să văd pentru prima oară cărți scrise de persoane cu autism și, mai mult decât atât, prezentate de acestea. Nu credeam că așa ceva va fi posibil în România, țara în care autismul “dispare” după vârsta de 18 ani. Lucrez de 6 ani cu persoane cu autism, am inventat o metodă de recuperare psihomotorie pentru aceste persoane, dar nu am reușit să văd lumea cu ochii lor. Cărțile scrise de Vera mi-au oferit această șansă. Înțeleg mai mult… Ceea ce doar intuiam într-o oarecare măsură, mi s-a confirmat.

AVEM șansa să înțelegem felul în care acești copii văd lumea, ne putem ghida după reperele pe care ei le au și putem aborda recuperarea funcție de ele și datorită celor trei cărți scrise și desenate de Vera. Cred cu tărie că profesorii, terapeuții sunt cei care trebuie să caute să înțeleagă și să se facă înțeleși. Un copil care nu reușește să înțeleagă sau să se facă înțeles… e doar un copil, pentru care trebuie să luptăm. Acolo ne arătăm măiestria, gradul de înaltă înțelegere și perfecționare la care am ajuns ca terapeuți sau profesori. Vera, ca și alti copii cu același sindrom sau cu alte tulburări sunt o provocare. Ei dau măsura valorii pe care o avem ca profesioniști. Nu e o muncă ușoară, e drept, dar… ce vârf  înalt se escaladează ușor?

Vera a scris și desenat deja trei cărți, până la vârsta de 8 ani. Noi ce am făcut până la această vârstă? Dacă nu am făcut mare lucru, nu ar fi târziu să începem să promovăm un talent real pe care providența a hotărât să ni-l dăruiască… Sunt mândru că am așa o amică și… peste tot pe unde merg mă laud. Atâta pot face și eu.. pentru că Vera este amica mea!

 

Prof. Paul Cojocaru

Fondator Terapia 3C ( Conștientizare, Coordonare, Concentrare)

Marturii despre o fetita rupta din soare (3)

♥ ♥ ♥

Laura Trifu, psihoterapeut, psiholog-logoped, membru fondator Centrul psihArt (consiliere psihologică, psihoterapie și dezvoltare personală)

Dacă se întâmplă să ții în mână pentru prima dată o carte de-a Veronicai, mă bucur pentru tine! 

Ocazia de a te plimba prin mintea și sufletul unui copil nu numai că îți va oferi bucuria de a călători într-o lume magică și inocentă, ci și oportunitatea reîntoarcerii către propriul tău Sine, căci atunci când privești, înțelegi, te joci și îndrăgești copilul din fața ta, automat oferi dragoste și libertate copilului din tine. Cu mare mândrie am primit invitația de a așterne aceste rânduri alături de gândurile, emoțiile și creațiile Veronicăi; cu  plăcere și cu drag am însoțit-o pe Veronica în parcursul ei terapeutic, însă mai presus de toate, cu respect și recunoștință am avut oportunitatea de a o cunoaște și de a ne primi reciproc una în viața celeilalte.

Cine este Veronica?

Veronica este mica sirenă de pe uscat cu păr lung ca al lui Rapunzel.  Este fetița isteață și calculată căreia îi place să știe exact cum stau lucrurile. Este micul observator al detaliilor care mie de regulă îmi scapă privirii. Veronica este copila  care mă încălzește cu sensibilitatea sa.  Este domnișoara în devenire despre care mă întreb cum va fi? Este camarada mea de jocuri și de sport „lauro-veronichez”. Este fotograful care suprinde în desene momente speciale din viața mea și a Dorei. Este Moș-Crăciunul care mă face să lăcrimez de fiecare dată când îmi face un cadou. Este amica cu care chicotesc și care îmi amintește de fiecare dată că sunt amuzantă.  Veronica este creativă și pasionată de tot ceea ce își propune să realizeze – fie că este un desen, un colaj, o temă pentru Laura și Dora, o felicitare sau o poveste, o va realiza cu iscusința unui meseriaș de primă mână. Veronica scrie cărți.

Veronica este unul dintre oamenii cei mai interesanți pe care i-am întâlnit.

și pe care mă bucur că l-am întâlnit.

Marturii despre o fetita rupta din soare (2)

♥ ♥ ♥

Ana Maria Mintici, psihoterapeut, fondator Centrul PsihArt (consiliere psihologică, psihoterapie și dezvoltare personală)

Plăsmuitoarea și plămăditoarea 

În căutarea cheii Asperger pentru rozul comunicării.

        Mă bucură faptul că Ana Tomescu m-a invitat să scriu iar, de data aceasta pentru a treia carte a Veronicăi. În ultimul an evoluția ei a cunoscut o creștere fulminantă și oricine o cunoaște de mică poate depune mărturie în această privință fără să clipească. Dacă mi se permite să asemuiesc procesul creșterii și creației ei cu o orchestră (amintind astfel de a doua carte a Veronicăi – Orchestra lui Dumnezeu), mama ei ar fi fără îndoială dirijorul care are grijă ca fiecare muzicant să își aleagă instrumentul potrivit, să își cânte partitura la timpul potrivit, care aduce tempoul potrivit – una peste alta – Ana aduce valoroasa resursă a organizării și acordului între părțile Veronicăi. Însă toate acestea fără a interfera cu opera – care este scrisă de către creatoare pe măsură ce se cântă –  fiind astfel doar ajutorul care cunoaște dinainte care va fi linia melodică și care o ajută pe artistă să elibereze din ea muzica în continuă formare. Ana – dirijorul – ajută de asemenea în a susține  procesul creației și a-l sprijini pentru a nu se opri, împiedicat de atâtea posibile opreliști, pe care mereu și mereu le îndepărtează din calea Veronicăi, cu îndemânare neobosită.

            Atât de mult, de frumos și cu supra-suflet a scris Ana despre Vera încât este imperios să adune într-o carte toate gândurile, toate impresiile, toate frământările și mai ales continua evaluare pe care o face atât de precis procesului de dezvoltare al fiicei ei. Noi cei apropiați suntem mereu acolo să o citim și să îi scriem în mediul virtual – pe blog – Identitate, pe Facebook; să ascultăm și să îi vorbim  în atâtea apeluri și mesaje prin telefon –  însă lângă cele trei cărți ale Verei trebuie să se așeze tipărită și a patra, care ne va dezvălui cuibul care a creat contextul tuturor creațiilor micii artiste – supra-sufletul mamei ei.

            Să revin însă asupra Veronicăi – anul acesta a fost foarte important pentru ea întrucât a fost anul cunoașterii, asumării și împrietenirii ei cu sindromul Asperger. Important pentru mine ca psihoterapeut a fost sa o ajut să își tempereze iubirea pentru sindrom și să se detașeze de el în anumite momente-cheie în care era în pericol să se identifice cu acesta și să se piardă în el. El vine cu dezavantajele și avantajele lui, așa cum am observat și discutat împreună de atâtea ori – dar este important să nu își pună ca etichetă un sindrom, întrucât astfel ar nega diferențele care o fac cu adevărat un om unic. Pentru Veronica au fost foarte importante întotdeauna regulile, generalizările și unul dintre obiectivele mele cu ea a fost să o ajut să înțeleagă că există mereu excepții de la regulă, că ea însăși este o excepție de la regulă. Pornind de la situații concrete din viața ei cum ar fi o simplă sticlă de apă uitată în bancă la școală și descoperită într-o altă zi alături de noua sticlă de apă adusă – situație care strica algoritmul zilnic – am lucrat pe a găsi bucurie în momentele care sunt mereu surprinzătoare, diferite, în a nu generaliza mereu, pentru a nu trebui să fie pusă continuu în situația de a crea reguli și a găsi excepții. Mai mult, dacă i se oferă o regulă făcută de altcineva nu trebuie să o accepte mereu ca general valabilă, ci poate evalua utilitatea și observa excepțiile ei posibile.

            Anul acesta am lucrat cu ea și cateva ședințe de terapie asistată de animale, mai exact cu cele două pisici pe nume Fulga și Portocale. Cele mai importante rezultate au fost îmbunătățirea abilităților de interrelaționare și de comunicare nonverbală. A avut de învățat despre cum să se apropie, cum să inițieze contactul, cum să observe interesul celuilalt pentru interacțiune, cum să îl mențină – toate acestea la nivel gestual, non-verbal. Pe plan emotional a beneficiat de schimbul de afecțiune neconditionată și nemijlocită de un schimb intelectual. Provocările ei au fost în a accepta atunci când nu exista interes înspre relaționare din partea celuilalt și în a experimenta modalități de a invita la joacă în modalități creative, fiind atentă la semnalele nonverbale din partea partenerilor de joacă.

            Pe lângă această abilitare nonverbală, Veronica a participat la întâlnirile grupului de dezvoltare personală PsihoArmonie unde și-a dezvoltat în mare măsură aptitudinile emoționale – de identificare, exprimare și expresivitate emoțională, reușind să își gestioneze cu mare succes curiozitățile și neliniștile. Ceea ce a rămas prezent ca nevoie este găsirea rozului din comunicare, deschiderea către ceilalți – să vă dau cel mai grăitor motiv – la începutul fiecărei întâlniri de grup împărtășeam cu toții lucrurile deosebite care ni s-au întâmplat pe parcursul zilelor care s-au scurs de la ultima întrevedere. Veronica adesea se limita la a oferi celorlalți informații generale despre ea, parcă având nevoie de o cheie pentru a descuia ușa dintre lumea sa și lumea celorlalți, pentru a le arăta cum arată regatul ei interior.

            Acum un an povesteam în Cuvântul înainte despre cum Veronica a început să construiască ușa magică spre interioritatea ei. În una din ultimele întâlniri înainte de pauza după primul ciclu de terapie în care ne aflăm acum, Veronica s-a hotărât să înceapă căutarea cheii pentru a descuia această ușă oricând dorește – cheia Asperger – după cum a denumit-o ea. Sunt alături de ea în continuare ca plăsmuitor de chei pentru uși spre interioare și spre exterioare și aștept  ca ea să plămăduiască precum un alchimist materialul pe care să îl modelăm împreună în diferite forme de chei pentru a pleca apoi cu aceste comori în lunga călătorie ce o așteaptă.