Planetarium

Eram inca o fetita timida si introvertita cand tata mi-a dat un sfat care a ramas inscris cu fierul rosu in scoarta firii mele. L-am intrebat de ce nu am prieteni, de ce ma simt atat de straina, nepotrivita si incompatibila cu cei pe care ii aleg si inspre care ma duc. El a zis “poate pentru ca trebuie sa astepti sa vina ei inspre tine”.

Adevarul este ca toate deceniile care au trecut de la cuvintele lui au confirmat legitimitatea acelei povete. Desi a fost un proces lent si plin de accidentari de toate partile, inconjurarea mea de prieteni pentru drum lung a avut mereu la baza principiul subtil dar imbatabil sugerat de tata atunci in adolescenta. Cei care au venit singuri (neceruti, necurtati, necastigati, nesedusi) au avut motive profund afective intotdeauna, sinceritatea si iubirea lor s-a dovedit a fi solida si greu de perturbat in timp. Ei au ramas cu mine. Pe cei catre care m-am dus eu de-a lungul vietii i-am cam pierdut dupa “primul act”, in parte pentru ca eu insami nu am stiut sa-i pastrez (cerandu-le mai mult decat ofeream, probabil), in parte si pentru ca ei nu au avut aceeasi toleranta la greselile mele, ca ceilalti. Oamenii cu care astazi merg prin viata constant si echilibrat sunt in fond cei care au venit inspre mine, m-au cautat, m-au vrut, m-au iertat, m-au asteptat. Si carora, o Doamne, le multumesc rasplatindu-i cu “valoaie” de iubire si recunostinta.

De multe ori adunand cu atata zel creatiile Veronicai, indosariind, gestionand, impachetand, arhivand, fotografiind, inserand in carti si tehnoredactand sute de pagini de viata – m-am gandit ca acesta este unul dintre motoarele care ma tin in priza: ideea ca aceste carti o vor ajuta pe Vera sa-si apropie oameni care au nevoie de ea, de ceea ce spune si face ea, de arta si intelepciunea ei, de sensul pe care ea il da lucrurilor. Rostul cartilor ei nu este de a o face “cunoscuta”, ci fericita, implinita, constienta de radacinile ei si inconjurata de prieteni care sa o iubeasca deplin si sa o ajute mai tarziu in viata. Cartile Verei sunt ocazia ei de a fi ea insasi – nu pentru oricine si cu orice pret, ci pentru cei care, atrasi de genul ei de creatie, de farmecul ei “extraterestru”, se vor aduna incet in jurul ei ca o cetate de aparare. Pentru ca si vulnerabilitatile Veronicai sunt mari…

“Opera” ei nu este altceva decat ceea ce ea a trait in mod firesc de-a lungul anilor, este viata ei naturala, asa cum a curs in fiecare zi. Nu am adunat niciodata file de “jurnal veronichez” cu gandul sa arat lumii ce geniu am nascut eu, ce-am crescut. Nu doresc sa fac un spectacol din originalitatea ei, nu este nici pe departe intentia mea. De aceea voi continua sa refuz politicos si ferm invitatiile de a iesi in mass media cu povestea noastra. Pana cand Vera va putea decide singura ce sa faca cu “unicitatea” ei, noi parintii ei vom decide pentru ea. N-am sa zadarnicesc eficienta anilor lungi si intensi de terapie impingand-o pe Vera in vartejul opiniei publice. Am sa ma fac zid in jurul copilariei ei, cu riscul de a fi judecata si inteleasa gresit. Nu asta are importanta… Ne-au smerit destul de mult intamplarile vietii, ne-am maturizat si am ajuns sa discernem lucrurile care ne reprezinta de cele pe care lumea se asteapta sa le facem. Suntem oameni modesti, simpli, parinti ca oricare altii si nu vom risca echilibrul si dezvoltarea copilului nostru nici de dragul expunerii si nici macar de dragul celor care ar putea beneficia de informatiile furnizate de un „copil special” despre viata vazuta prin proprii lui ochi. Invit cu dragoste pe toti cei care vibreaza la creatia copilului Vera sa ne viziteze pe blog, pe pagina ei de facebook sau sa ne ceara una dintre cartile ei.

Veronica este rotunda ca un mic soare. Ea straluceste pentru cei care au nevoie de stralucirea ei. Si care vor veni in timp in jurul ei, ca niste planete dragi si prietene, spre a da impreuna (la momentul potrivit) noi dimensiuni menirii ei luminoase si pentru a pune in valoare constelatiile de valori existente in fiecare dintre noi.

Anunțuri

2 gânduri despre „Planetarium

  1. petre spune:

    Toate la timpul lor De cand erai mica am vorbit cu tine mai mult prin citate si proverbe Sa multumim lui i Dumnezeu ca nu am intrerupt „dialogul”
    “Tu erai înlăuntrul meu, dar vai, eu însumi eram înafara mea”. (Fer. Augustin)
    „Dumnezeu sta la poarta inimii, cersind iubirea noastra”.( Sfantul Ioan Scararul)
    Eu ma intrebam care este diferenta intre supunerea de buna voie si cea fara bunavointa?Raspunsul l-am aflat mult mai mai tarziu,el fiind dat de insusi Isus „Cine are poruncile mele si le pazeste,acela ma iubeste,si cine Ma iubeste, va fi iubit de Tatal Meu”(Ioan 14:21)
    „Daca cetatea sufletului nu are zidul tacerii, ea ramane descoperita sagetilor dusmanului.”( Sfantul Grigorie cel Mare)
    „Mai mare este ajutorul ce-ti vine din pazire, decat ajutorul din fapte”(.Sfantul Isaac Sirul)
    •Sunt dintre cei care au cerut tăcerii să strige şi durerii să spere.” (Octavian Paler)
    „Nimic nu mi se pare mai atrăgător dceât dialogul secret al sufletului cu el însuşi şi cu Dumnezeu. „(Sf. Grigorie de Nazianz)
    „In Biblie ni se spune sa ne iubim semenii si de asemenea sa ne iubim dusmanii, probabil pentru ca in general sunt unii si aceiasi.” (Gilbert Keith Chesterton)
    „Nu acord nici un fel de importanţă lucrurilor pe care alţii le ridică în slăvi sau le condamnă. Eu pur şi simplu îmi urmez instinctul.”( Wolfgang Amadeus Mozart)

  2. Ana Titoiu Tomescu spune:

    “Tu erai înlăuntrul meu, dar vai, eu însumi eram înafara mea”… ce frumos spus

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s