Ana Mama Book

Am gasit-o pe Vera la laptopul meu, cu un document word in fata. Ce faci, iubito? am intrebat. Ma joc. A, deci nu scrii pur si simplu, te joci. „Da, zice, ma prefac ca sunt tu si scriu cartea despre mama mea care moare. Ca un jurnal asa, exact cum faci tu. Dar inventez eu totul, datele si tot ce scriu…”

Nu este niciun secret faptul ca scriu o carte despre mama mea, jurnalul trairilor noastre in cele cateva saptamani de chin care ne-au restructurat viziunile asupra vietii, asezandu-ne pe un nou palier al existentei omenesti. Uneori, cand stau in fata manuscrisului Vera vine si sta putin pe genunchii mei chiar daca stie ca nu ma pot concentra asa.
– Te playing alone, nu-i asa? ma intreaba jucausa.
– Da.
– Very alone?
– Pai… daca esti tu de acord, da. Un pic.
Nu este de acord din prima, mai sta cateva minute, maxim un sfert de ora, dar niciodata mai mult. Totusi, mai arunca priviri peste frazele mele, nu ma ascund de ea, nu ma tem ca i-ar accidenta copilaria si in orice caz (credeam eu pana acum) nu citeste cu adevarat, poate doar simte si stie despre ce este vorba dar o plictiseste sa parcurga mai mult de-o fraza caci este scrisa “ca pentru oameni mari” cum zice chiar ea.

Pana azi cand “joaca” ei mi-a aratat adevaruri emotionante. Pe de-o parte, imi copiaza “stilul” adaptandu-l cu extrema originalitate la structura si modul ei propriu de a-si expune idei si trairi. Si pe de alta parte, pagina scrisa de ea este o fresca extrem de limpede a felului in care ea m-a inteles pe mine. Aceasta intelegere profunda este relevata aici cu dumnezeiasca claritate, de geniu as spune. N-am intervenit cu absolut nimic, nici nu prea am respirat cat timp ea a scris. Dar am lacrimat, e drept si am simtit odata in plus ca nu traiesc degeaba pe pamant. Starea fetitei mele si raportarea ei la oameni si experiente imi este, intr-un fel, certificat de garantie a meseriei de mama. Sunt foarte fericita…

Va invit asadar sa lecturati pagini din jurnalul “Anei” scris in joaca de Veronica.

Ana Mama Book:

Pagina 1: dupa amiaza 17 decembrie 2013:

Mama mea a ajuns la spital unde plangea de durere si boala. Mami, sper sa nu mori. Dumnezeu vrea sa iti ia sufletul. Nu te speria. Vei avea viata inca putin timp de viata pe pamant. Roaga-te la Dumnezeu odata cu mine si tata Gigi. Gandeste-te ca esti cu mine si cu Vera si esti un pic mai tanara decat acum. In creierul tau sa apara un “film” cu tine acasa la noi si stai cu mine si cu Vera cat timp Tom vorbeste cu tata Gigi. Tu in “filmul” din creier erai un pic mai tanara adica semanai inca cu mine dar erai destul de in varsta ca sa ai cateva riduri discrete pe fata ta. Vine doctorul care se uita la bubele mamei mele si consulta bataile inimii.

Pagina 2: seara 17 decembrie 2013:

Doctorul vede ca fata ei incepe sa se ingalbeneasca, deci i-a bagat furtunuri prin corp. “Filmul” din creierul ei s-a terminat. Mama nu mai stie ce “film” sa isi porneasca in creier. Doctorul ii da niste medicamente, prajituri, lapte si ceai ca sa o adoarma. Nu face nimic altceva in somn decat sa ma viseze pe mine sau pe Vera.

Pagina 3: dimineata 19 decembrie 2013:

Eu cu Tom si tata Gigi o vizitam pe mama la spital. Ea de-abia deschide ochii la spital si vede fata doctorului uitandu-se atent in ochii ei. Vera sta acasa cu mama lui Tom.
Eu o imbratisez cu ingrijorare pe mama si imi imaginez ca o sa moara curand, deci am niste mici lacrimioare.

Pagina 4: seara-noaptea cand mama moare:

Multe zile si nopti trec si intr-o seara, eu ma rog la ea sa se faca bine. In noaptea respectiva, eu am visat-o pe mama si ea pe mine. Cand visul mamei mele dragi si iubite era pe sfarsite, ea murise. Tata Gigi a facut coliva pentru moartea ei dimineata urmatoare. In aceeasi dimineata i-am spus Verei despre moarte.

Pagina 5: ziua 31 ianuarie 2014:

Mama a ajuns in Rai. Noi ii spunem “ingerasa Lucica”. Azi si maine dar mai ales maine va fi Petrecerea Ingerasei Lucica cand sarbatorim ajungerea in Rai a ingerasei Lucica.
Bun venit in Rai, ingeraso!

Pagina 6: ziua 1 februarie 2014:

Tata Gigi a facut coliva pentru parastasul de 40 de zile si Vera s-a sculat dimineata cu mama lui Tom. Cand am venit eu cu Tom am facut sarlote, am cantat un cantec inventat de Vera cu refrenul:
Lucica, Lucica,
Este o mamaie,
Bolnava si-apoi moarta,
Zboara inspre Rai!

Ana.

Anunțuri

3 gânduri despre „Ana Mama Book

  1. petre spune:

    „Oamenii sunt ca apa. Îşi găsesc singuri propriul nivel.”
    ( John C. Maxwell)

  2. Goh Itoh spune:

    I pray for ingerasa Lucica.

    I am impressed by coliva pentru moartea. It may be an important traditional custom, I guess.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s