Fericita epuizare

Pentru ca a fost de curand ziua constientizarii autismului, m-am tot gandit si eu la lucrurile care definesc, la momentul actual, existenta noastra in spectru. Nu m-am putut opri la nimic negativ. Dimpotriva.

Ma uit la Vera si ma uimeste starea ei psihica de copil „cu dezechilibru de comportament social”. OK, nu are prieteni la scoala, adevarat. Nu trimite semnale cum ca ar dori interactiunea cu ei, iar ei nu-si consuma energia cautand drum spre ea. E un dat al problemei pe care nimeni nu vrea sa-l depaseasca; pentru toti a ajuns sa fie o stare de fapt, un cadru chiar confortabil, why change. Dar cum-necum, acest lucru a ajuns sa fie dus de catre Vera intr-un mod detasat, cu pace interioara si cu o relaxare pentru care sunt nespus de recunoscatoare si pe care cred ca am dori-o toti, astia adulti, normali, extravertiti, responsabili, true social animals.

Observ si eu printre copiii fara „asemenea probleme”, cum isi traverseaza multi adolescenta, facand slalom greoi printre crispari, frustrari, tensiuni, conflicte interioare, conflicte cu sistemul, cu autoritatile, oboseli, ascunzisuri si revolte. Si vad ce maturizare si cata intelepciune contine in ea structura psihica a Verei, cum trece acum prin schimbari, prin frici, prin situatii imprevizibile, cum trece peste faptul ca nu e inteleasa, ca nu i se acorda nu stiu ce tratament preferential. Nici nu doreste asa ceva ! Felul in care STIE cine este ea, ce poate, ce are de facut, felul in care a ajuns sa se accepte si sa relationeze cu ea insasi – asta mi se pare rasplata cea mai mare pentru toti anii de terapii, disperari si eforturi.

Poate ca suna desuet sa spun ca autismul e o binecuvantare; in cazul nostru insa, e adevarul gol-golut. Daca ar fi sa dau o definitie proprie autismului, l-as numi „fericita epuizare”. Asa cum, de altfel, sunt mai toate experientele si edificiile temeinice ale vietii (care presupun eforturi supraomenesti si care aduc o netagaduita inaltare) – nasterea, maternitatea, relatia de cuplu, relatia cu parintii, impacarea cu sinele, etc.

Da, iubirea insasi seamana cu autismul.

Reclame